Manifestări religioase şi culturale de Ziua Salcâmului la Andrieşeni

Cea de-a XII-a ediţie a Zilei Salcâmului a reunit sute de oameni în localitatea Andrieşeni, judeţul Iaşi. Manifestarea a cuprins un festival al cozonacului, urmat de Cununia de aur pentru cuplurile care au împlinit cinci decenii de la căsătorie. Programul a continuat cu momente artistice în incinta şcolii din Andrieşeni şi cu o horă a satului în compania Formaţiei „Folclor” din Botoşani.

Ziua Salcâmului, ediţia a XII-a, a avut loc duminică, 29 mai 2022, în localitatea Andrieşeni, judeţul Iaşi. Evenimentul a fost organizat de Parohia Andrieşeni, în colaborare cu Şcoala Gimnazială Andrieşeni şi cu membrii comunităţii locale. De dimineaţă, un sobor de preoţi a oficiat în paraclisul Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” – Andrieşeni Sfânta Liturghie. În incinta ansamblului parohial, gospodinele din mai multe sate ale comunei Andrieşeni au expus cozonaci, ouă roşii şi multe alte bunătăţi. În cadrul manifestării, părintele Mihai Cepeliuc a oferit fiecărei doamne câte o diplomă, o icoană şi o floare. „Gândul de a organiza o zi a comunei a venit în urmă cu mai mulţi ani. Sfătuindu-mă cu bătrânii, mi-au spus că cel mai frumos la Andrieşeni este în luna mai. Oamenii spuneau că în luna mai, satul acesta este ca o mireasă datorită florilor de salcâm. Aproape fiecare gospodărie are unul sau mai mulţi salcâmi plantaţi. Lemnul de salcâm are diferite întrebuinţări, iar din floarea acestuia albinele fac cea mai bună miere. Noi vom trece, dar acest eveniment dedicat Zilei Salcâmului va rămâne în amintirea viitoarelor generaţii. Nădăjduiesc că sărbătoarea se va organiza şi în anii ce vor urma”, s-a exprimat părintele paroh Mihai Cepeliuc, care a expus apoi un scurt referat atent documentat despre salcâm.

Îndemn pentru păstrarea valorilor, credinţei şi neamului românesc

Un moment cu totul emoţionant a fost reprezentat apoi de Nunta de aur pentru cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie. În cadrul slujbei, la care au participat copiii, nepoţii şi strănepoţii celor aniversaţi, s-au rostit rugăciuni de mulţumire pentru darurile revărsate de Dumnezeu în cele cinci decenii de împreună vieţuire. În incinta Şcolii Gimnaziale „Gheorghe Ciobanu” – Andrieşeni a avut loc la orele amiezii un program cultural-artistic. În faţa publicului au interpretat cântece populare şi folk copiii de la şcoala din Andrieşeni şi alţi invitaţi. Grupul vocal tradiţional „Ai lui Ştefan, noi oşteni”, de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, judeţul Suceava, coordonat de profesorul Vasile Şchipor, a susţinut un concert de cântece populare şi patriotice. „Prin poezie şi prin cântec, noi nădăjduim să transmitem un mesaj. Un român, dacă ştie spre ce se îndreaptă, trebuie să ştie de unde vine. Îi îndemn pe tinerii din acest grup să nu-şi uite valorile, credinţa, neamul. La rândul lor, ei au misiunea să mărturisească aceste valori după ce pleacă din Vicovu de Sus spre diferite centre universitare”, a remarcat profesorul Vasile Şchipor. Participanţii au putut admira expoziţia de ouă încondeiate a artistului popular Geanina Sauciuc și expoziţia „Ştergarul românesc, de la util la podoabă”. Programul zilei a continuat cu un repertoriu de cântări religioase şi patriotice ale unui grup de tineri din Iaşi, iar la orele seii s-a organizat „Hora satului”, alături de Formaţia „Folclor” din Botoşani şi de solista Versavia Vecliuc.

Fiii satului Andrieșeni s-au rugat la mormintele celor dragi, în Duminica Tomii

Duminica Tomii are o semnificaţie aparte pentru locuitorii şi fiii satului Andrieşeni, judeţul Iaşi. În această zi, cei de aproape şi cei de departe vin la mormintele celor dragi din cimitirul aflat în centrul localităţii. Astfel, duminică, 1 mai 2022, oamenii de toate vârstele şi-au îndreptat paşii spre locul unde îşi odihnesc somnul de veci cei din familia lor: străbunici, bunici, părinţi, fraţi, surori sau copii. Cu toţii s-au rugat în cadrul Sfintei Liturghii săvârşită în Altarul de vară „Sfântul Apostol Toma”, lângă care se află şi un monument înălţat în cinstea eroilor. Până nu demult, la Andrieşeni, încă mai trăiau veterani de război, care, deşi înaintaţi în vârstă, veneau să înalţe o rugă pentru cei ce au luptat pentru apărarea pământului strămoşesc, a credinţei şi a limbii noastre. Pe o vreme deosebit de frumoasă, înconjuraţi de verdele crud al copacilor, de mireasma florilor și de cântul păsărilor, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către părintele Dorin Moroşan, slujitor la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Gura Humorului, judeţul Suceava, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la strană au fost oferite de un grup de tineri iubitori de muzică psaltică din Iaşi, care sunt legaţi de Parohia Andrieşeni şi care se bucură de stima familiei părintelui paroh Mihai Cepeliuc. Cu multă osteneală, voluntarii din parohie şi nu numai, s-au îngrijit ca altarul în care s-a slujit Sfânta Liturghie să fie frumos împodobit. Aceasta deoarece fiecare biserică preînchipuie „cerul pe pământ”, după cum a scris Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului. Părintele Dorin Moroşan a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a făcut referire la Evanghelia din Duminica a II-a după Paşti şi la importanţa mărturisirii credinţei ortodoxe. „Dacă mărturisim şi păstrăm dreapta credinţa ortodoxă şi dacă propovăduim Învierea Domnului Hristos, dobândim pace în suflet şi linişte cerească. Atât timp cât ne rugăm, strămoşii noştri plecaţi din această lume sunt vii în sufletele noastre”. Părintele paroh Mihai Cepeliuc a subliniat că cimitirul din Andrieşeni „este comoara scumpă a parohiei” şi a apreciat că urmaşii celor mutaţi în veşnicie au îngrijit mormintele pentru această zi de sărbătoare: „Acest loc este comoara scumpă a parohiei noastre. Mă bucur că peste mormintele celor dragi aţi aşezat flori în semn de recunoştinţă. În această zi, aţi umplut acest cimitir ca niciodată. Cum să nu venim cu bucurie la mormintele lor, când toţi sunt vii? Pentru noi, creştinii care credem în Înviere, nu există moarte. Noi suntem veşnici. Încă din această viaţă, trăim veşnicia dacă împlinim poruncile lui Dumnezeu”.

O tradiţie ţinută de mulţi ani

Sfânta Liturghie a fost urmată de Parastasul pentru cei adormiţi, iar apoi, slujitorii Sfântului Altar au săvârşit la morminte câte un Trisaghion. Ofrandele pregătite au fost stropite cu vin şi cu apa sfinţită la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Acestea au fost oferite persoanelor nevoiaşe de sufletul celor răposaţi. Pe chipurile oamenilor s-a putut citi sentimentul de mulţumire pentru că Dumnezeu, prin rugăciunile Maicii Domnului, ale Sfântului Ierarh Nicolae, ale Sfântului Gheorghe şi ale Sfântului Apostol Toma, a rânduit ca această zi să unească în rugăciune sute de inimi, lângă mormintele unde sunt sădite rămăşiţele pământeşti ale celor dragi. Mihai Ştefură, viceprimarul comunei Andrieşeni şi epitropul Parohiei Andrieşeni, a menţionat că tradiţia venirii la morminte se ţine de foarte mulţi ani: „Suntem bucuroşi pentru că ne întâlnim cu acest prilej în număr foarte mare. În ultimii ani, drumurile către şi din comuna noastră au fost reabilitate, astfel că este mult mai uşor de ajuns la noi. În ceea ce priveşte această sărbătoare, împreună cu factorii decizionali din Primăria Andrieşeni, am contribuit pentru buna organizare”. Viaţa liturgică are continuitate la Andrieşeni, întrucât, cu mari eforturi, în ultimii ani pe locul vechiului sfânt locaş, s-a ridicat o nouă biserică, o adevărată operă de artă. Acest edificiu are nevoie de puţinul fiecăruia pentru ca sfintele slujbe să fie reluate, spre slava Celui Preaînalt şi a sfinţilor ocrotitori.

Cinstirea Sfântului Apostol Toma în altarul de vară al Parohiei Andrieșeni

Locuitorii satului Andrieșeni din județul Iași s-au rugat duminică, 9 mai 2021, lângă mormintele celor plecaţi în lumea veşniciei. În altarul de vară al Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” – Andrieşeni, s-a oficiat de dimineaţă slujba Acatistului Sfântului Apostol Toma, iar apoi trei preoţi şi un diacon au săvârşit Sfânta Liturghie. Din soborul slujitorilor a mai făcut parte protosinghelul Teofan Preda, stareţul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” – Ilişeşti, judeţul Suceava. Răspunsurile la strană au fost oferite de către un grup de tineri absolvenţi de Teologie. Predica de la finalul slujbei a fost ţinută de către părintele Dorin Moroşan, slujitor la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Gura Humorului, care a făcut referire la semnificaţiile Duminicii a II-a după Paşti, a Sfântului Apostol Toma. În acelaşi timp, părintele Dorin Moroşan şi-a exprimat bucuria pentru că fiii satului Andrieşeni s-au adunat în rugăciune în cimitir, în jurul mormintelor celor dragi. „Să fim tari în credinţă şi să o mărturisim, pentru a da răspuns bun la Înfricoşătoarea Judecată! Să nu ne înşelăm de duhul acestei lumi şi să avem curaj, iar nu frică”, a mai adăugat preotul Dorim Moroşan. Un cuvânt emoţionant către creştinii veniţi în număr mare la slujbă a adresat părintele paroh Mihai Cepeliuc: „În acest cimitir odihnesc cele mai scumpe comori ale noastre. Dumnezeu ne-a dăruit o vreme deosebit de frumoasă, iar cei dragi şi-au aşteptat rudele cu bucurie să revină în locurile natale”. Părintele paroh Mihai Cepeliuc a amintit că anul acesta vor fi reluate lucrările la biserica parohială, iar apoi a mulţumit tuturor celor ce s-au ostenit la înfrumuseţarea altarului de vară şi în organizarea sărbătorii. Slujitorii Sfântului Altar au mers la fiecare mormânt pentru a-i pomeni pe cei răposaţi, iar al final au stropit cu vin şi cu agheasmă prinoasele oferite de sufletele celor plecaţi în veşnicie. (Constantin Ciofu)

Hramul Parohiei Andrieșeni, marcat prin rugăciune și prin filantropie

Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” – Andrieşeni, Protopopiatul I Iaşi, judeţul Iaşi, şi-a serbat duminică, 6 decembrie 2020, hramul. În ajunul sărbătorii, începând cu ora 14:00, peste 200 de copii din Andrieşeni au venit la biserică pentru a primi daruri în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae. În acelaşi timp, au fost oferite pachete cu alimente familiilor cu o situaţie materială precară. În paraclisul situat lângă locaşul de închinăciune al parohiei, aflat în construcţie, s-a oficiat slujba Privegherii, după rânduiala mănăstirească. Alături de părintele paroh Mihai Cepeliuc a mai slujit părintele Dan Pădure de la Parohia Rediu-Răuseni, Protopopiatul I Iaşi, judeţul Botoşani. Cântările închinate Învierii Domnului şi Sfântului Ierarh Nicolae au răsunat pe Valea Jijiei, bucurând sufletele oamenilor din biserică şi ale celor ce din binecuvântate pricini nu au putut fi prezenţi. Părintele paroh a rostit cu acest prilej mai multe ectenii pentru sănătatea celor aflaţi pe patul de suferinţă. Spre finalul Utreniei, oamenii au primi litia binecuvântată. Părintele paroh Mihai Cepeliuc a mulţumit tuturor celor ce s-au implicat în acţiunea filantropică prilejuită de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae şi i-a îndemnat pe credincioşi să aibă mai multă credinţă în Dumnezeu. „Pentru a trece pentru această perioadă mai grea din viaţa noastră trebuie să ne smerim şi să avem credinţă. Este foarte important să ne pregătim în această perioadă cu post şi să ne spovedim. Ne apropiem de ieslea Betleemului, unde aşteptăm ca îngerii să ne vestească Naşterea Mântuitorului Hristos. Prin prezenţa la slujba din seara aceasta (n.r. sâmbătă, 5 decembrie) ne-am întărit în evlavie şi în credinţă, astfel încât să ne bucurăm de Sfânta Liturghie din ziua hramului”, s-a exprimat părintele paroh Mihai Cepeliuc. Duminică, 6 decembrie, slujba Acatistului a fost urmată de Sfânta Liturghie şi de Parastasul pentru cei adormiţi.

Daruri pentru copii la hramul Parohiei Andrieşeni

Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” – Andrieşeni, Protopopiatul Iaşi 1, judeţul Iaşi, şi-a serbat astăzi, 6 decembrie 2019, hramul. În ajunul sărbătorii, slujba Vecerniei unită cu Litia a fost oficiată de către un sobor de preoţi. Răspunsurile la strană au fost oferite de un grup de tineri absolvenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi. Numeroşi enoriaşi din parohie dar şi din alte părţi ale Moldovei au participat la slujba închinată Sfântului Ierarh Nicolae. Părintele Nicolae Tverdostup de la Parohia Romanovca, Protopopiatul Ungheni, ce aparţine de Mitropolia Basarabiei, şi-a exprimat bucuria de a reveni în mijlocul comunităţii parohiale din Andrieşeni. În acelaşi timp, părintele Nicolae Tverdostup a apreciat grija pe care o arată mereu părintele paroh Mihai Cepeliuc faţă de copiii din parohie şi i-a îndemnat pe oameni să fie alături de lucrările de zidire ce se derulează la biserica parohială. Cu acest prilej, s-au oferit daruri copiilor din parohie cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae. În continuare, s-a oficiat Taina Sfântului Maslu în cadrul căreia s-au citit mai multe rugăciuni pentru sănătatea celor prezenţi. „Sfântul Ierarh Nicolae este cinstit ca cel blând şi bun. El este cunoscut ca cel ce îndreaptă credinţa. La Sinodul I Ecumenic, alături de alţi Sfinţi Părinţi, Sfântul Nicolae a contribuit la formularea primelor opt articole din Simbolul de Credinţă. Până în zilele noastre se menţine tradiţia ca de sărbătoarea Sfântului Nicolae să se ofere daruri. În comunitatea noastră, mulţi copii s-au bucurat de darurile din partea Sfântului. Noi aşteptăm de la Sfântul Nicolae să ne dăruiască sănătate. Sănătatea este cel mai mare dar pe care îl poate avea un om. Dăm slavă lui Dumnezeu şi Sfântului Ierarh Nicolae pentru că ne-a ocrotit de toatele relele. Să vă dăruiască Dumnezeu bucurii sfinte. Să postiţi, să vă spovediţi şi să primiţi Sfânta Împărtăşanie. Să-i primiţi cu bucurie pe copiii care vor vesti Naşterea Domnului. Vă îndemn ca în zilele de Crăciun să participaţi la sfintele slujbe şi să oferiţi din prisosul frăţiilor voastre şi celor săraci”, s-a exprimat după terminarea Tainei Sfântului Maslu preotul paroh Mihai Cepeliuc. În ziua hramului, Utrenia a fost urmată de Sfânta Liturghie şi de Parastasul pentru cei adormiţi. La Căminul Cultural a avut loc apoi agapa frăţească pentru toţi cei prezenţi. (Constantin Ciofu)

created by dji camera

created by dji camera

created by dji camera

created by dji camera

created by dji camera

Lucrări de construcţie la biserica parohială

Casa lui Dumnezeu din satul Andrieşeni se află în plin proces de construcţie. Echipa de muncitori se străduieşte, cu ajutorul inginerului, să lucreze cu măiestrie pentru ca locaşul de închinăciune ocrotit de Sfântul Ierarh Nicolae şi de Sfântul Gheorghe să aibă în cel mai scurt timp turlele ridicate. Părintele paroh Mihai Cepeliuc continuă să se roage zi şi noapte pentru ctitorii din cer şi pentru cei de pe pământ. Orele de odihnă pot fi numărate pe degete din cauza neliniştii şi a grijilor fireşti legate de plata ostenitorilor şi a materialelor de construcţii. Când sfinţii îi aduc în cale oameni darnici şi cu inimă bună prinde curaj. Uneori este în prima linie a “frontului” singur, dar nu deznădăjduieşte, ci se roagă. Alteori, primeşte ca să dăruiască sau să se achite pentru că “neplata lucrătorului este păcat de moarte”. Toată această jertfă este pentru biserica sătenilor din Andrieşeni, locul unde venim când dorim să ne sfinţim şi să ne alinăm durerile sufletului.

Rugăciune, tradiţie şi sărbătoare de Ziua Salcâmului la Andrieşeni

Localitatea Andrieşni din judeţul Iaşi a găzduit duminică, 2 iunie 2019, Ziua Salcâmului, ediţia a XI-a. Manifestarea a fost organizată de Parohia Andrieşeni şi de Şcoala Generală Andrieşeni, cu aportul comunităţii şi al invitaţilor de seamă.

Ziua Salcâmului, ediţia a XI-a, organizată în satul Andrieşeni, judeţul Iaşi, duminică, 2 iunie 2019, a reunit într-o atmosferă de bucurie şi de sărbătoare oameni de toate vârstele. La iniţiativa preotului paroh Mihai Cepeliuc, sărbătoarea a fost rânduită în ziua când Biserica Ortodoxă marchează Duminica Părinţilor şi a Copiilor. În acelaşi timp, pe 2 iunie, în calendarul Bisericii noastre este pomenit Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, un sfânt român din secolul al IV-lea. Programul manifestărilor a început în paraclisul Parohiei „Sfântul Nicolae” – Andrieşeni cu Sfânta Liturghie. În continuare, sub streaşina noii biserici din sat, a avut loc Festivalul Cozonacului. Aici, părintele paroh Mihai Cepeliuc le-a felicitat pe gospodinele din comună care au expus cozonaci şi ouă roşii. Cu acest prilej, s-au oferit diplome de merit atât pentru osteanala depusă de doamnele din comună, cât şi pentru pregătirea exemplară a exponatelor. În incinta Şcolii „Gheorghe Ciobanu” – Andrieşeni s-a oficiat apoi o slujbă de binecuvântare a copiilor. În contextul Zilei Internaţionale a Copilului (1 iunie) şi Duminicii Părinţilor şi Copiilor, preotul paroh Mihai Cepeliuc şi preotul Petru Constantinescu de la Parohia Buhăieni-Drăgăneşti, s-au rugat pentru ca tinerii să fie buni la învăţătură, ascultători şi buni credincioşi. Apoi, profesorul Dumitru Sturza a susţinut o comunicare în contextul Anului omagial al satului românesc, în care a atras atenţia asupra natalităţii scăzute şi a faptului că foarte mulţi oameni îşi părăsesc vatra strămoaşească pentru un trai mai bun. Copiii de la Şcoala „Gheorghe Ciobanu”, reprezentată de prof. Dumitru Cucoranu, directorul instituţiei, au susţinut un moment artistic apreciat de întreaga asistenţă şi răsplătit cu aplauze. Elevii au fost coordonaţi de următorii dascăli: prof. Andrei Berbeci, prof. Sturza Dumitru, prof. Carmen Munteanu şi prof. Marcela Todireanu. Decorul format din flori de salcâm, ştergare şi covoare tradiţionale a fost pregătit cu multă măiestrie de educ. Petronela Sturza, de înv. Mariana Popescu, de bibliotecara Ana Teşoi, de prof. Ilie Urmă, ajutaţi de Petronela Apreotesei şi de Cristina Niculics.

„Cu toţii am simţit că aţi cântat cu inima”

Invitaţii speciali ai Zilei Salcâmului au fost membrii Grupului vocal tradiţional „Ai lui Ştefan, noi oşteni”, de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, judeţul Suceava, coordonaţi de profesorul Vasile Schipor. Îmbrăcaţi în costumele tradiţionale din Bucovina şi având pe umăr câte o traistă, „noii oşteni” au venit în ţinutul Andrieşenilor trimişi de Slăvitul Voievod Ştefan cel Mare şi de Sfântul Cuvios Iacob Putneanul. „Am acceptat cu bucurie invitaţia părintelui paroh Mihai Cepeliuc de a veni în această localitate pe care a caractarizat-o ca fiind <<simplă>>. Constat că acest sat nu este unul simplu, ci unul în care locuiesc oameni inimoşi şi frumoşi care Îl iubesc pe Dumnezeu. Tinerii grupului nostru au venit să vă transmită că poporul român este binecuvântat. Să fim mândri că suntem români şi ortodocşi şi să nu ne ruşinăm cu valorile frumoase pe care le-am primit de la înaintaşi. Nădăjduiesc că prin intermediul repertoriului pregătit, Bunul Dumnezeu ne va ajuta să mergem mai departe pe drumul pe care l-a rânduit poporului român”, s-a exprimat profesorul Vasile Schipor. Repertoriul tinerilor a cuprins cântări şi versuri patriotice din folclor (zona Moldovei şi a Bucovinei) ce sunt specifice neamului românesc. La final, preotul paroh Mihai Cepeliuc a remarcat că deşi tinerii din Vicovu de Sus şi-au folosit glasurile şi instrumentele muzicale pentru a-şi susţine programul, „cu toţii am simţit că aţi cântat cu inima”. În acelaşi timp, preotul Miahi Cepeliuc şi-a exprimat „profunda recunoştinţă” pentru profesorul Vasile Schipor. Artistul popular Geanina Sauciuc a expus în cadrul sărbătorii ouă încondeiate, iar despre expoziţia „Ştergarul românesc, de la util la podoabă” a vorbit profesoara Aurelia Burlacu. Mihaela Spiridon şi Iuliana Iordăchel din satul Rediu, judeţul Iaşi, au interpretat câteva cântece populare, iar tinerii s-au întrecut apoi la concursurile de şah, cross şi ciclism. Ansamblul vocal-instrumental „Floralia” al Specializării Muzică religioasă de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iaşi a interpretat un buchet de cântece din repertoriul lui Anton Pann. Festivitatea de premiere a concursurilor sportive a fost urmată de focul de tabără şi de Balul Gospodarilor. Biserica şi Şcoala din Andrieşeni, susţinută de oameni buni şi harnici, au dovedit şi anul acesta cât de frumos poate fi marcată ziua comunei. În organizarea evenimentului şi-au dat „mână cu mână cei cu inima română” (Hora Unirii), reuşind să arate că satul Andrieşeni are puterea să menţină şi să apere credinţa şi tradiţia, dar şi să-şi educe odraslele în spiritul valorilor naţionale. (Constantin Ciofu)

Biserica din Andrieșeni prinde contur

Jerta noilor ctitori ai Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” – Andrieşeni se conturează într-un frumos edificiu, ce va străluci prin arhitectura deosebită, gândită cu multă înţelepciune de către Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Recent, au fost demontate schelele, acest lucru făcând vizibilă o lucrare de artă ce va dăinui câteva sute de ani la Andrieşeni. Râvna părintelui paroh Mihai Cepeliuc, obolul enoriaşilor, binefăcătorilor şi ctitorilor vor fi răsplătite în împărăţia cerurilor. În perioada imediat următoare, vor continua lucrările la partea superioară a locaşului.

1 2 3 4 5 10