Lucrările la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” au fost reluate

La începutul acestei săptămâni, luni, 9 septembrie 2024, au fost reluate lucrările de construcţie la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” – Andrieşeni, judeţul Iaşi. În prezent, se realizează tâmplăria la restul de acoperiş, iar ulterior se va monta tabla de cupru. Lucrările presupun cheltuieli importante, astfel că este nevoie de sprijin atât din partea comunităţii parohiale, cât şi din partea fiilor duhovniceşti care preţuiesc biserica din satul lor. „În aceste vremuri, ne aducem aminte de curajul şi de sârguinţa înaintaşilor noştri, care, în vremuri dificile au ridicat locaşuri de închinăciune spre slava lui Dumnezeu. Cei ce îşi înscriu numele în rândul donatorilor sunt precum voievozii de altă dată, care ridicau locaşuri sfinte spre slava lui Dumnezeu, spre cinstirea sfinţilor şi spre pomenirea numelui lor de către urmaşi, pentru ca Cel Preaînalt să le rânduiască viaţa veşnică, după ce vor fi trecut din această lume. Vă aşteptăm cu dragoste să fiţi alături de lucrările aflate în derulare. Dumnezeu să dea gândul cel bun tuturor pentru a putea birui în lucrarea de zidire ce va dăinui sute de ani”, s-a exprimat preotul paroh Nicu-Sorin Axinte.

În primăvara anului 2010, au început lucrările de reconsolidare la Biserica “Sfântul Ierarh Nicolae”, în timpul preotului Mihai Cepeliuc, mutat la Domnul. Sfintele slujbe s-au mutat în paraclisul ridicat în apropiere, la etajul căruia s-a amenajat un spaţiu folosit pentru activităţile pastoral-misionare.

Rugăciuni înaintea începerii noului an școlar în Parohia Andrieșeni

Cu mare bucurie, îi aşteptăm pe copiii din parohia noastră să participe la slujba de binecuvântare pentru începutul anului școlar! Rugăciunile pentru școlari vor fi citite duminică, 8 septembrie 2024, în paraclisul parohial după Sfânta Liturghie, care va începe în jurul orei 9:00.

Sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 18:00, copiii care doresc să primească Sfânta Împărtășanie, sunt așteptați la Taina Spovedaniei!

Preot paroh Nicu-Sorin Axinte

Pelerinaj de Florii în Parohia Andrieşeni

Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” – Andrieşeni din judeţul Iaşi a organizat sâmbătă, 27 aprilie 2024, Pelerinajul de Florii. Programul liturgic a început în altarul cimitirului Andrieşeni cu slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată de părintele paroh Nicu Axinte. Numeroşi credincioşi de toate vârstele s-au rugat împreună în ajunul Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim. După sfinţirea ramurilor aduse de enoriaşi, a pornit pelerinajul spre biserica parohială. În faţa procesiunii a fost purtată de către doi tineri icoana praznicului. Pe parcursul itinerariului s-au făcut câteva opriri pentru a fi rostite ectenii. Oamenii au ascultat cu evlavie rugăciunile înălţate şi au rememorat Intrarea Domnului în Ierusalim. De asemenea, şi-au mărturisit credința și iubirea în Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Care a înviat din morți pe Lazăr, prietenul Său din Betania. La intrarea în paraclisul parohiei, oamenii au sărutat icoana praznicului şi au fost miruiţi. Apoi, s-a oficiat Litia, iar la final părintele Nicu Axinte a ţinut un cuvânt frumos de folos duhovnicesc tuturor celor prezenţi. Oamenii care au participat la momentul liturgic şi-au exprimat bucuria pentru că Dumnezeu i-a învrednicit să fie părtaşi la procesiune. Pelerinajul de Florii este un prilej de întărire a comuniunii frățești și duhovnicești. Totodată, pelerinajul de Florii este și o binecuvântare pentru o comunitate, mai ales prin rostirea rugăciunilor de binecuvântare a stâlpărilor.

Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ciobanu” şi-a cinstit ocrotitorul

Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe a fost marcată în mod deosebit marţi, 23 aprilie 2024, la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ciobanu” din localitatea Andrieşeni, judeţul Iaşi. În această zi, este cinstit Ocrotitorul spiritual al instituţiei de învăţământ, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă. În prezenţa a sute de elevi, alături de care s-au aflat cadrele didactice şi alţi invitaţi, părintele paroh Nicu Axinte a oficiat o slujbă de Te Deum. Astfel, au fost înălţate rugăciuni de mulţumire pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra dascălilor şi copiilor care studiază în instituţia de învăţământ amintită. De asemenea, s-au pomenit în cadrul Parastasului profesorii care au predat la şcoala din Andrieşeni şi care s-au mutat în lumea veşniciei. Părintele paroh Nicu Axinte a adresat celor prezenţi un cuvânt de folos duhovnicesc în care a amintit cum se poate propovădui cuvântul lui Dumnezeu. În cadrul manifestărilor dedicate cinstirii ocrotitorului şcolii a fost organizat un atelier de încondeiere a ouălor.

Învăţătorul Gheorghe Ciobanu, primul cadru didactic absolvent al Şcolii Normale din Iaşi, a fost numit la Şcoala Andrieşeni în toamna anului 1890. El a fost bazele unui învăţământ modern în școala din Andrieşeni, pe care a slujit-o cu devotament vreme de patru decenii. (Constantin Ciofu)

Odoare şi icoane sfinţite în Parohia Andrieşeni

În paraclisul Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” – Andrieşeni, ce aparţine de Protopopiatul I Iaşi, judeţul Iaşi, au fost sfinţite duminică, 14 aprilie 2024, noile obiecte bisericeşti şi icoane, achiziţionate recent. Două cruci, două sfeşnice, două candele şi cinci icoane au fost stropite cu Agheasma mică de părintele paroh Nicu Axinte, după ce a citit rugăciunile specifice. Obiectele bisericeşti şi icoanele au fost donate de câţiva credincioşi din parohie, iubitori şi trăitori ai credinţei ortodoxe străbune. „Bunul Dumnezeu să răsplătească tuturor celor care s-au gândit să înfrumuseţeze actualul locaş de închinare cu aceste odoare atât de necesare. Mulţumim celor care au avut iniţiativa de a oferi obiectele bisericeşti pe care le vom folosi la oficierea sfintelor slujbe. Acestea vor fi trecute în inventarul parohiei şi vor fi întrebuinţate la sfintele slujbe pe care le vom oficia după ce Bunul Dumnezeu ne va ajuta să terminăm parţial lucrările din noua biserică”, s-a exprimat preotul paroh Nicu Axinte.

Recunoștință pentru enoriașii Parohiei Andrieșeni

„Precum casei lui Zaheu s-a făcut mântuire, Hristoase, cu intrarea Ta, aşa şi acum cu intrarea sfinţilor Tăi slujitori şi, cu aceştia, a sfinţilor Tăi îngeri, dă pacea Ta casei acesteia şi cu milostivire o binecuvintează, mântuind şi luminând pe toţi cei ce vor locui în ea”. (Rânduiala binecuvântării casei)

Dreptslăvitori enoriaşi ai Parohiei Andrieşeni,

Bunul Dumnezeu ne-a ajutat ca în zilele de luni, marţi, şi miercuri ale acestei săptămâni, să ajungem în casele frăţiilor voastre cu Molitfa Postului Mare. Am înălţat o rugăciune către Preamilostivul Dumnezeu în locul unde vă duceţi în mare parte viaţa de zi cu zi. În acelaşi timp, am reuşit prin intermediul vizitelor pastorale să vă cunosc mai bine pe fiecare în parte, să vă ascult necazurile şi bucuriile. Am rămas impresionat de dragostea şi bucuria cu care m-aţi primit, iar acest lucru arată că iubiţi Ortodoxia. Primirea preotului este un semn al prezenţei lui Dumnezeu în inimile şi în casele oamenilor, un semn al acceptării prin credinţă a iubirii şi ocrotirii Părintelui Ceresc în viaţa noastră.

Vă mulţumesc pentru dragostea și căldura sufletească arătată!

Îl rog pe Dumnezeu să vă dăruiască în continuare post binecuvântat, cu pace, cu bucurie şi cu sănătate!

Preotul Nicu Axinte, parohul Parohiei Andrieşeni

Pelerinaj gratuit pentru 50 de copii din Parohia Andrieșeni, județul Iași

Un grup de elevi din Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” – Andrieșeni, județul Iași, au beneficiat sâmbătă, 6 aprilie 2024, de un pelerinaj la câteva mănăstiri din județul Neamț. Itinerariul a fost organizat la iniţiativa şi prin contribuţia arhimandritului Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu din judeţul Iaşi, cunoscut în ţară şi în străinătate pentru faptele de milostenie îndreptate către diferite categorii sociale. Prima oprire a copiilor, coordonaţi de profesorul Ilie Urmă, a fost la Cetatea Neamţului, situată în oraşul Târgu Neamţ, iar apoi programul a cuprins închinarea la Mănăstirea Neamţ. Prin rânduiala lui Dumnezeu şi a sfinţilor care ocrotesc aceste ţinuturi binecuvântate, participanţii s-au întâlnit cu Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Părintele Mitropolit i-a binecuvântat pe tineri şi s-a arătat încântat de iniţiativa acestui proiect intitulat „Pe urmele Sfinţilor”. Masa de prânz a fost luată la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ, la iniţiativa părintelui stareţ Nicodim şi prin dragostea părintelui Viorel Laiu, directorul acestei şcoli de teologie. Un popas aparte a avut loc la Mănăstirea Secu, unde părintele Cleopa a vorbit copiilor despre istoria aşezământului monastic şi a oferit îndemnuri folositoare şcolarilor. Programul a cuprins apoi închinarea la Mănăstirea Sihăstria, la Mănăstirea Agapia şi la Mănăstirea Varatic. Copiii participanţi au fost deosebit de încântaţi de organizarea pelerinajului şi au mulţumit părintelui stareţ Nicodim pentru grija arătată. Profesorul Ilie Urmă, în numele micilor pelerini, şi-a exprimat bucuria pentru organizarea itinerariului la câteva din cele mai reprezantative obiective religioase din zona Neamţului.

Pelerinajul copiilor din Andrieşeni a fost posibil datorită unei frumoase colaborări dintre Mănăstirea Hadâmbu şi comunitatea parohială din Andrieşeni, unde locuiesc oameni gospodari şi vrednici, iubitori de credinţă şi de tradiţie.


Slujbe misionare în Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” – Andrieșeni

Credincioşii au participat în număr mare în noaptea de joi, 4 aprilie, spre vineri, 5 aprilie 2024, la un program duhovnicesc în paraclisul Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” – Andrieşeni, Protopopiatul I Iaşi, judeţul Iaşi. Un sobor de preoţi şi un diacon au slujit Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie, Făcătorul de minuni, Taina Sfântului Maslu şi Liturghia darurilor mai înainte sfinţite. Oamenii s-au rugat în miezul nopţii cu multă evlavie şi cu multă credinţă atât pentru ei, cât şi pentru cei din familiile lor. Prin rugăciunile smerite rostite de părinţii slujitori a fost cerută de la Dumnezeu iertare de păcate şi sănătate. Părintele Alin-Petru Grosu de la Parohia Horodiştea-Cotnari, Protopopiatul Hârlău, judeţul Iaşi, a ţinut un cuvânt celor prezenţi în care a făcut referire la importanţa rugăciunilor Bisericii pentru vindecarea de boli şi de patimi.

Preotul paroh Nicu Axinte a mulţumit soborului pentru că a slujit la Andrieşeni şi celor ce s-au ostenit pentru buna organizare a programului duhovnicesc devenit o tradiţie prima joi spre vineri din lună în comunitatea în care a fost rânduit să slujească.

Creştinii au fost miruiţi şi stropiţi cu Agheasma mică, aşa cum este rânduiala.

La final, prin grija gospodinelor din parohie şi nu numai, oamenii au primit sărmăluţe tradiţionale, ştefaniene şi moldoveneşti, dar şi câte un pahar de cafea, apă sau suc.

În Parohia Andrieşeni, se va sluji din nou Taina Sfântului Maslu în seara de joi, 2 mai 2024, care coincide cu Sfânta şi Marea Joi.

Redirecționează 3,5% din impozitul tău către Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” – Andrieşeni

Cei care doresc să sprijine lucrările de construcţie care se derulează la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” – Andrieşeni, pot redirecționa 3,5% din impozitul lor anual pe venit, într-un mod simplu și gratuit. Până pe 25 mai, formularul 230 poate fi completat în formatul tipărit sau online.

“Încă ne rugăm pentru cei ce aduc daruri şi fac bine în sfântă şi întru tot cinstită biserica aceasta, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei ce cântă şi pentru poporul ce stă înainte şi așteaptă de la Tine mare şi multă milă.” (Ectenia întreită)

Parohia Andrieșeni vă invită să deveniți împreună binefăcători în împlinirea proiectelor ei. Oricine dintre dumneavoastră poate sprijini aceste proiecte fără nicio cheltuială proprie, datorită prevederilor Codului Fiscal care oferă tuturor cetățenilor posibilitatea de a direcționa 3,5% din impozitul pe venit către o organizație nonprofit. Acest procent nu reprezintă o sponsorizare sau donație ci este, de fapt, o parte din suma percepută la bugetul de stat ca impozit pe veniturile anului precedent, care poate fi direcționată de către fiecare cetățean plătitor de impozite către sectorul neguvernamental.

Pentru completarea formularului online accesaţi link-ul:

https://formular230.ro/parohia-sfantul-nicolae-andrieseni

Credincioşi din comuna Andrieşeni, la Taina Sfântului Maslu oficiată de PS Antonie la Mănăstirea Hadâmbu

Un grup de pelerini din comuna Andrieşeni a participat duminică, 31 martie 2024, la Taina Sfântului Maslu oficiată la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi de către Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi. Din soborul slujitorilor care s-au rugat în prezenţa a peste două mii de oameni veniţi din mai multe părţi ale ţării a făcut parte şi părintele Nicu Axinte de la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” – Andrieşeni. Părintele paroh i-a însoţit pe enoriaşii din Andrieşeni care au dorit să participe la acest moment duhovnicesc. La finalul Tainei Sfântului Maslu, credincioşii au fost binecuvântaţi de Preasfinţitul Antonie şi de părintele Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, care a organizat numeroase acţiuni de binefacere în comuna Andrieşeni şi care a sprijinit lucrările de construcţie ale bisericii parohiale. După ce s-au închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pelerinii s-au întors la casele lor cu bucurie în suflet pentru darurile duhovniceşti primite de la Dumnezeu.

În Postul Mare, la Mănăstirea Hadâmbu se va oficia din nou Taina Sfântului Maslu în Duminica Floriilor, pe 28 aprilie, de la ora 17:00. Slujba va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Eparhiei Iaşilor.

1 2 3 10