Sfântul Nicolae, aşteptat cu drag la Andrieşeni

Sărbătoarea hramului Parohiei Andrieşeni din Protopopiatul Iaşi 1, judeţul Iaşi, a fost una cu totul deosebită în acest an. Încă de pe 30 noiembrie 2015, manifestările prilejuite de Zilele “Sfântul Ierarh Nicolae” au adunat în paraclisul parohiei numeroşi enoriaşi care au venit să înalţe rugăciuni către Preabunul Dumnezeu.

În această săptămână, oamenii din comunitate, împreună cu preotul lor, părintele Mihai Cepeliuc, şi-au adus aminte de înaintaşii care au căzut pe fronturile de luptă pentru apărarea credinţei şi neamului, dar au şi mulţumit lui Dumnezeu pentru că a rânduit ca în anul 1918 să se înfăptuiască Marea Unire. Încet, încet, timpul a trecut, astfel că s-a apropiat şi mult aşteptata zi de hram, căci biserica din Andrieşeni este ocrotită de aproape două secole de Sfântul Ierarh Nicolae, alături de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Deşi stăvechiul locaş de închinăciune se află în stadiul de construcţie, ocrotitorul satului Andrieşeni a fost cinstit în paraclisul ridicat în apropiere, devenit neîncăpător de numărul mare de credincioşi. În amurgul serii, toaca şi clopotele au anunţat începerea Slujbei Vecerniei unită cu Litia. Rând pe rând, cei mici şi cei mari s-au adunat de pe toate uliţele satului pentru a asculta cântările de laudă aduse celui ce a “câștigat cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate”. Copiii din toată comuna Andrieşeni au aşteptat cu emoţie sărbătoarea Sfântului Nicolae. Peste 200 de îngeraşi, au ascultat cu atenţie timp de mai bine de două ceasuri Vecernia şi Acatistul Sfântului Nicolae. Preotul paroh Mihai Cepeliuc a făcut referire la viaţa şi virtuţile Sfântului Nicolae, iar apoi apreciat prezenţa mare a copiilor la biserică. “Toţi copiii au acasă ghetuţele pregătite pentru daruri. Dacă acasă în ghetuţe ei pot găsi şi o nuieluşă, aici, în biserică, copilaşii primesc un dar simbolic, oferit din inimă”, s-a exprimat preotul paroh Mihai Cepeliuc. În continuare, a urmat un program artistic cu poezii şi cântece închinate Sfântului Ierarh Nicolae. “Sfinte Nicolae, noi te aşteptăm cu drag”, au cântat glasurile celor 200 de elevi veniţi în biserică de la Andrieşeni, de la Spineri, de la Buhăieni sau Drăgăneşti. “Sfântul Nicolae a ajuns în centrul satului! Mai are un pic şi vine!”, i-a anunţat cu faţa luminoasă preotul Mihai Cepeliuc. Cei mai mici şi cei mari mari, au primit apoi mult aşteptatul dar, mulţumind preotului Mihai Cepeliuc, cel care a iniţiat Programul misionar-filantropic “Aşteptându-l pe Sfântul Nicolae”. În dimineaţa zilei de 6 decembrie 2015, Utrenia a fost urmată de Slujba Acatistului şi de Sfânta Liturghie, urmând ca la final să se săvârşească Parastasul pentru cei adormiţi. Înainte de a pleca spre casele lor, oamenii au primit un pachet consistent cu alimente. Hramul de la Andrieşeni a fost şi va rămâne întotdeuna unic, pentru că de veacuri credinţa şi tradiţiile sătenilor sunt păstrate cu sfinţenie. Mai mult, cei plecaţi din Andrieşeni în diferite colţuri ale ţării şi ale lumii sunt mărturii vii de oameni credincioşi şi harnici, apropiaţi de biserica din satul lor, ce încă are nevoie de sprijinul tuturor. (Constantin Ciofu)

 

 

Zilele “Sfântul Ierarh Nicolae” – Andrieşeni, ediţia a II-a

 

Parohia “Sfântul Ierarh Nicolae” – Andrieşeni

Zilele “Sfântul Ierarh Nicolae” – Andrieşeni

ediţia a II-a

30 noiembrie – 7 decembrie 2015

Programul manifestărilor

Luni – 30 noiembrie

ora 8:00 – Utrenia, Acatistul şi Sfânta Liturghie

ora 12:00 – Deschiderea oficială a Zilelor “Sfântul Ierarh Nicolae”

ora 16:00 – Evocarea personalităţii Sfântului Andrei Şaguna

ora 17:00 – Concert

Marţi, 1 decembrie

ora 9:00 – Sfinţirea apei mici

ora 10:00 – Slujba Te Deumului

ora 10:30 – Evocarea Zilei de 1 Decembrie “Să ne cinstim înaintaşii”

ora 11:00 – Parastas pentru înfăptuitorii Unirii de la 1918

ora 16:00 – Concert audio

Miercuri, 2 decembrie

ora 7:30  – “Bolnav am fost şi M-aţi cercetat” – Sfânta Spovedanie şi împărtăşirea bolnavilor imobilizaţi la pat

16:00 – Expoziţie de icoane ale copiilor de la Şcoala Generală “Gheorge Ciobanu” – Andrieşeni (coordonator: prof. Mariana Popescu)

ora 16:30 – Film duhovnicesc (Pilde ortodoxe)

Joi, 3 decembrie

ora 9:00 – Slujba Acatistului Sfântului Gheorghe de la Cernica

ora 10:00 – Conferinţa “Monahismul ortodox românesc”

ora 20:00 – Paraclisul Sfântului Nicolae

ora 22:00 – Slujba Acatistului Sfântului Nectarie

23:00 – Taina Sfântului Maslu

Vineri, 4 decembrie

ora 8:00 – Acatistul Sfintei Varvara, Sfânta Liturghie şi Taina Sfântului Maslu

ora 12:00 – Vernisajul expoziţiei de Fotografie “Cuvioasa”, semnată de Constantin Ciofu

ora 16:00 – Filmul religios “Preotul” (Rusia, 2010)

Sâmbătă, 5 decembrie

ora 8:00 – Slujba Acatistului Sfântului Sava cel Sfinţit, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi

ora 11:00 – Evocarea personalităţilor bisericeşti din Andrieşeni

ora 16:00 – Vecernia unită cu Litia în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae

ora 18:00 – Programul misionar-filantropic “Aşteptându-l pe Sfântul Nicolae”

Duminică, 6 decembrie

ora 8:00 – Utrenia

ora 9:00 – Acatistul Sfântului Nicolae

ora 9:30 – Sfânta Liturghie

Luni, 7 decembrie

ora 9:00 – Acatistul Sfintei Filofteia şi Parastasul pentru ctitori

http://parohiaandrieseni.ro/