Cinstirea Sfântului Apostol Toma în altarul de vară al Parohiei Andrieșeni

Locuitorii satului Andrieșeni din județul Iași s-au rugat duminică, 9 mai 2021, lângă mormintele celor plecaţi în lumea veşniciei. În altarul de vară al Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” – Andrieşeni, s-a oficiat de dimineaţă slujba Acatistului Sfântului Apostol Toma, iar apoi trei preoţi şi un diacon au săvârşit Sfânta Liturghie. Din soborul slujitorilor a mai făcut parte protosinghelul Teofan Preda, stareţul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” – Ilişeşti, judeţul Suceava. Răspunsurile la strană au fost oferite de către un grup de tineri absolvenţi de Teologie. Predica de la finalul slujbei a fost ţinută de către părintele Dorin Moroşan, slujitor la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Gura Humorului, care a făcut referire la semnificaţiile Duminicii a II-a după Paşti, a Sfântului Apostol Toma. În acelaşi timp, părintele Dorin Moroşan şi-a exprimat bucuria pentru că fiii satului Andrieşeni s-au adunat în rugăciune în cimitir, în jurul mormintelor celor dragi. „Să fim tari în credinţă şi să o mărturisim, pentru a da răspuns bun la Înfricoşătoarea Judecată! Să nu ne înşelăm de duhul acestei lumi şi să avem curaj, iar nu frică”, a mai adăugat preotul Dorim Moroşan. Un cuvânt emoţionant către creştinii veniţi în număr mare la slujbă a adresat părintele paroh Mihai Cepeliuc: „În acest cimitir odihnesc cele mai scumpe comori ale noastre. Dumnezeu ne-a dăruit o vreme deosebit de frumoasă, iar cei dragi şi-au aşteptat rudele cu bucurie să revină în locurile natale”. Părintele paroh Mihai Cepeliuc a amintit că anul acesta vor fi reluate lucrările la biserica parohială, iar apoi a mulţumit tuturor celor ce s-au ostenit la înfrumuseţarea altarului de vară şi în organizarea sărbătorii. Slujitorii Sfântului Altar au mers la fiecare mormânt pentru a-i pomeni pe cei răposaţi, iar al final au stropit cu vin şi cu agheasmă prinoasele oferite de sufletele celor plecaţi în veşnicie. (Constantin Ciofu)