„Când a fost să moară” părintele Mihai…

Vocea blândă şi inima bună a părintelui Mihai Cepeliuc de la Andrieşeni m-a readus ani la rând în preajma Sfinţiei Sale. Am ajuns prima dată în satul de pe Valea Jijiei în toamna anului 2006 la Taina Sfântului Maslu. În anii ce au urmat, am fost prezent la hramuri şi la alte evenimente frumoase de care părintele se îngrijea cu multă atenţie. Am rămas impresionat de puterea pe care a primit-o de la Dumnezeu atât pentru a sluji, cât şi pentru a „promova” Andrieşeniul, un sat despre care s-a auzit mai ales datorită părintelui. Îmi aduc aminte de drumul plin de cratere pe care l-am parcurs de nemumărate ori şi de „varianta” ocolitoare de la Tabăra-Bivolari, pe un drum de pământ peste dealuri, unde se putea circula doar dacă nu ploua. Odată ajunşi la Andrieşeni, părintele se bucura şi se lumina la faţă pentru că păşeam pragul bisericii şi al casei parohiale. Îi plăcea să zăbovească şi să depene amintiri frumoase despre ierarhi, preoţi, profesori, dascăli şi oameni simpli. Vorbea cu multă delicateţe despre bunii creştini de altă dată care umpleau până la refuz biserica parohială şi de la care a învăţat foarte multe lucruri. Dragostea pentru tradiţie şi pentru cultură a făcut ca din anul 2008 să organizeze „Ziua Salcâmului”, o zi a satului în care toţi locuitorii să se bucure că sunt andrieşeni. Anii au trecut, iar în 2023, deşi era slăbit din cauza problemelor de sănătate, părintele i-a invitat pe cei de aproape şi pe cei de departe la frumoasa sărbătoare a salcâmului. Părintele Mihai a adunat la Andrieşeni inimile celor dragi pentru a se bucura împreună şi şi ca să mulţumească lui Dumnezeu pentru toate darurile.

Multe lucruri pot fi scrise despre părintele Mihai, pe care îl consider un mucenic ce s-a topit ca o lumânare slujind lui Dumnezeu şi aproapelui.

„Când a fost să moară” părintele Mihai multe lacrimi au curs din ochii celor ce l-au iubit. Singura alinare rămâne aceea că se odihneşte în ceruri alături de cei plecaţi din lumea aceasta şi ne „priveşte” zâmbind din rai.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească cu sfinţii cei bineplăcuţi lui!