Sărbătoare la Andrieşeni în Duminica Tomei
Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a oficiat, în Duminica a doua după Paşti, Sfânta Liturghie în parohia Andrieşeni, Protopopiatul Iaşi 1. Cu acest prilej, PS Calinic Botoşăneanul a primit titlul de Cetăţean de onoare al comunei Andrieşeni.
În fiecare an, de Duminica Tomei, fiii satului, de oriunde s-ar afla, se întorc la vatră spre a-şi uni rugăciunile cu cei rămăşi acasă pentru odihna şi liniştea celor plecaţi în veşnicie. Credincioşii parohiei “Sf. Ierarh Nicolae” – Andrieşeni s-au bucurat şi în acest an de prezenţa Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul care a slujit Sfânta Liturghie în altarul de vară aflat în cimitirul satului. Prezenţa Preasfinţiei Sale în parohia Andrieşeni la sărbătoarea Sfântului Ap. Toma a devenit o tradiţie în ultimii ani. Dis-de-dimineaţă localnicii, împreună cu fiii lor, s-au apropiat de poarta cimitirului pentru a-l întâmpina pe PS Calinic Botoşăneanul, care a fost aşteptat mai întâi la intrarea în sat de călăreţii îmbrăcaţi în costume naţionale. Preasfinţia Sa a fost întâmpinat de soborul de preoţi şi de mulţimea de enoriaşi care i-au oferit flori.
PS Calinic Botoşăneanul, Cetăţean de onoare al comunei Andrieşeni
Sfânta Liturghie a avut loc în altarul de vară din mijlocul cimitirului, care a fost împodobit cu crengi de brad şi flori. Un grup coral de la Biserica “Sf. Ap. Petru şi Pavel” – Bărboi din Iaşi, condus de prof. Viorel Burleanul, a oferit răspunsurile liturgice. PS Calinic Botoşăneanul a ţinut un bogat cuvânt de învăţătură în care a argumentat Învierea Mântuitorului pentru a întări în fiecare dintre noi convingerea propriei învieri. Primarul comunei Andrieşeni, Ioan Căruntu, a mulţumit în numele său şi al localnicilor pentru bucuria prilejuită de venirea ierarhului. În semn de înaltă preţuire, primarul Ioan Căruntu a înmânat Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul titlul de Cetăţean de onoare al comunei Andrieşeni. La final, părintele paroh Mihai Cepeliuc a mulţumit Episcopului-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor pentru înălţătoarea slujbă arhierească, celorlalţi preoţi slujitori, oficialităţilor, cadrelor didactice şi elevilor Şcolii “Gheorghe Ciobanu” pentru buna colaborare pe care o au cu biserica parohială. “În parohia Andrieşeni se obişnuieşte ca în Duminica Tomei să se facă Parastasul pentru cei răposaţi şi ieşirea la morminte. Rânduiala aceasta a avut loc şi în acest an. Jertfa adusă pentru cei adormiţi de către credincioşii noştri a fost oferită deţinuţilor de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi pentru a împărtăşi cu ei bucuria Învierii. Această zi va rămâne în inima fiecăruia ca o zi plină de bucurii duhovniceşti pentru care dăm slavă lui Dumnezeu”, ne-a relatat pr. paroh Mihai Cepeliuc.
Lucrări de reconsolidare la biserica parohială
PS Calinic Botoşăneanul a vizitat apoi şantierul Bisericii “Sf. Ier. Nicolae”. Sfântul lăcaş se află din vara anului trecut într-un proces de consolidare şi restaurare. Din cauza materialelor folosite acum aproape 200 de ani, cărămidă nearsă şi fundaţie din piatră de râu fără liant, biserica s-a fisurat atât la interior, cât şi la exterior. Consolidarea a necesitat ample lucrări de subzidire întrerupte de cedarea peretelui din partea de apus. S-a consolidat sfântul altar şi pridvorul cu turnul clopotniţei. În prezent sfintele slujbe se oficiază în casa de prăznuire, unde a fost amenajat un mic paraclis. Întrucât lucrările la biserica veche vor fi de durată, iar finanţarea provine din contribuţiile credincioşilor, încă se lucrează la amenajarea acestui spaţiu temporar de slujire. La etajul superior al acestei clădiri se va înfiinţa o bibliotecă parohială şi o sală de lectură aferentă, precum şi un spaţiu de recreiere duhovnicească pentru copii. PS Calinic Botoşăneanul a încurajat continuarea lucrărilor cu aceeaşi râvnă şi dragoste, îndemnând autorităţile locale şi enoriaşii la finalizarea reconsolidării sfântului lăcaş.