Rugăciuni de Ziua Salcâmului în Parohia Andrieşeni

În localitatea Andrieşeni, judeţul Iaşi, va avea loc duminică, 15 mai 2016, Ziua Salcâmului. Devenită deja tradiţie, sărbătoarea a ajuns la cea de-a VIII-a ediţie. Programul manifestărilor va începe în paraclisul Parohiei „Sfântul Nicolae” – Andrieşeni, unde se vor oficia Utrenia, Acatistul, Sfânta Liturghie, Te Deumul şi Parastasul pentru cei adormiţi. La sfintele slujbe sunt aşteptaţi să participe enoriaşii din parohie şi fiii satului de pretutindeni. „Cu prilejul Zilei Salcâmului 2016, vom mulţumi lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra praohiei noastre în ultimul an de zile. De asemenea, ne vom ruga pentru sănătatea, pacea şi buna sporite a tuturor locuitorilor comunei. Vom înălţa rugăciuni pentru ca Bunul Dumnezeu, prin rugăciunile Sfântului Nicolae şi ale Sfântului Ilie, să reverse ploaie liniştită la bună vreme”, a spus preotul paroh Mihai Cepeliuc, cel care a recomandat în urmă cu opt ani de zile organizarea unei sărbători dedicate salcâmului la Andrieşeni. Salcâmul are o semnificaţie aparte pentru locuitorii de pe Valea Jijiei, întrucât din acest copac oamenii îşi construiau casele. De asemenea, din salcâm albinele iau polenul pentru a produce mierea, iar din acest lemn oamenii îşi confecţionau altă dată unelte. Salcâmul a fost şi este alături de andrieşean pe tot parcursul vieţii. El este menţionat în Sfânta Scriptură de 30 de ori, Noe construind din acest lemn corabia cu care şi-a salvat familia când Dumnezeu a adus asupra pământului potop de apă.

Mai multe detalii:

https://www.facebook.com/parohiaandrieseni

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *