Daruri din partea Mănăstirii Hadâmbu pentru 60 de copii din comuna Andrieşeni
Campania „Daruri în cinstea Pruncului Iisus” a Mănăstirii Hadâmbu s-a desfășurat din nou în comuna Andrieşeni din judeţul Iaşi. În incinta Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” – Andrieşeni, 60 de copii au primit îmbrăcăminte, încălţăminte, rechizite, jucării şi dulciuri, prin dragostea arhimandritului Nicodim Gheorghiţă.
Bucuria sărbătorilor de iarnă a fost simţită marţi, 9 decembrie 2025, în comuna Andrieşeni, judeţul Iaşi, de 60 de copii şi tineri. Aceştia au primit din partea Mănăstirii Hadâmbu daruri care să le fie de folos în viaţa de zi cu zi, dar şi la şcoală. Iniţiatorul Campaniei „Daruri în cinstea Pruncului Iisus” este arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu din judeţul Iaşi, cunoscut pentru grija pe care o arată faţă de copiii care provin din familii ce se confruntă cu lipsuri materiale, faţă de bătrâni şi faţă de cei care au nevoie de sprijin material. Pe o vreme rece, copiii însoţiţi de părinţi, au ajuns în incinta ansamblului parohial din Andrieşeni, pentru a li se oferi îmbrăcăminte, încălţăminte, rechizite, jucării şi dulciuri.
Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă a menţionat că această acţiune filantropică se datorează câtorva dintre fiii duhovniceşti, iar apoi i-a îndemnat pe beneficiari să fie credincioşi şi evlavioşi.
Părintele stareţ Nicodim, alături de protosinghelul Iorest Goraş, secretarul Mănăstirii Hadâmbu, şi de profesorul Ilie Urmă, cadru didactic în rezervă la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ciobanu” – Andrieşeni, județul Iași, a împărţit apoi darurile copiilor care aşteptau acest moment cu nerăbdare.
Părintele paroh Nicu-Sorin Axinte şi-a exprimat bucuria pentru frumoasa iniţiativă a părintelui stareţ şi a mulţumit pentru sprijinul acordat bisericii din Andrieşeni.
Pentru profesorul Ilie Urmă, fiecare vizită a părintelui stareţ Nicodim este o zi de sărbătoare pentru comunitatea din Andrieşeni, întrucât aceasta arată dragostea pe care cuvioşia sa o manifestă pentru aproapele.
Copiii şi părinţii prezenţi şi-au arătat recunoştinţa faţă de toţi cei ce au contribuit pentru cumpărarea cadourilor oferite în cinstea Fiului lui Dumnezeu, care S-a născut pe pământ printre oameni.
Campania „Daruri în cinstea Pruncului Iisus” este derulată în fiecare an în preajma Crăciunului, prin aportul Mănăstirii Hadâmbu şi al fiilor duhovniceşti ai părintelui stareţ Nicodim. Astfel, Biserica îndeamnă pe toţi ca, în faţa crizei economice şi spirituale pe care o traversăm, şi cu care se confruntă familia, să lucrăm pentru întărirea şi sporirea iubirii părinţilor faţă de copii şi a copiilor faţă de părinţi; păstrând dreapta credinţă şi dreapta vieţuire pe care le-am moştenit de la părinţii şi strămoşii noştri de-a lungul veacurilor, ca popor creştin. (Constantin Ciofu)












